Secolul indolentei

A fi sincer cu tine insuti este o componenta esentiala a existentei. Este primul pas spre intalnirea cu Dumnezeu, calauzit de lumina smereniei. Noi ne mintim deseori pe noi insine si ne privim intr-o lumina nerealista, subiectiva, sub imperiul egoismului. Autoevaluarea vietii interioare este deseori corupta si dirijata spre exterior, spre semenii pe care nu-i iubim si, de aceea, ii si judecam in fel si chip. In schimb noi, justitiarii, nu reusim sa instauram ordinea si linistea in propria fiinta. Ajungem sa ne placa aceasta toropeala a cugetului, care nu mai ridica obositoare probleme de morala, care nu se mai adanceste in tainele inimii, care a repolarizat totul in jurul valorilor materiale, palpabile, vizibile in detrimentul spiritului, valoarea incalculabila a omului. Sub raport religios, omul strazii traieste pentru strada. Viata aceasta este pentru el suficient de tentanta pentru a uita de viata vesnica; interesul egoist pentru sine este suficient de mare pentru a uita de Dumnezeu si de semeni. Crestinul autentic, nu doar autodeclarat, este cel care s-a lepadat de ceea ce este trecator patimas si lumesc si s-a imbarcat pentru viata vesnica. Crestin este cel in care vietuieste Hristos Cel jignit peste masura si respins cu brutalitate de omul strazii, nu doar fatis, ci chiar prin simplul act de a simula credinta. Crestin este cel care a raspuns chemarii lui Dumnezeu si este constient de inaltimea acestei chemari. Gata cu sfertodocsii! Sa aleaga: fac pasul efectiv in Biserica lui Hristos, sau raman in starea de platitudine, rigiditate sufleteasca si splendida mediocritate. Singura ortodoxie mantuitoare este cea practicata; singurul mod de a trai vesnic este lepadarea de cvazicredinta, de acea intelegere gresita a credintei ortodoxe ca fiind ceva nedefinit care incopciaza toate ipocriziile, superstitiile, falsele libertati, ritualismul fara suflet, si tot ceea ce ne trece prin cap. Multi crestini ortodocsi afirma ca au credinta lor, care le da libertatea sa traiasca dupa propriul decalog. Ceea ce au ei nu este credinta, ci indolenta, nu sunt ortodocsi, ci mai degraba atei sau liberi cugetatori, dar se declara totusi, cu emfaza, ortodocsi convinsi. Opreste-i pe strada si intreaba-i daca stiu Crezul sau altceva legat de credinta ortodoxa, de credinta Bisericii lor…vei vedea rezultatul.

Pocainta si pocaiala

                                                                    

                                                                  POCAINTA SAU……….”.pocăială”

 

        Astăzi, când toţi ne pricepem la toate, cuvintele se văd, deseori, deposedate de sensul lor originar, astfel încât realitatea din spatele lor se schimbă radical.

          Pocăinţa, cuvânt prin excelenţă ortodox, prin sens, prin frumuseţe şi prin adevăr, ajunge pe buzele multor nechemaţi şi „netăiaţi împrejur”, desigur „nealeşi”, care ne invită cu un zel, care deseori se deosebeşte cu greu de obrăznicie, să renunţăm la credinţa ortodoxă, poate ultimul lucru pe care românul îl mai are bun şi nepervertit, înlocuind-o cu teorii neoprotestante, grupate şi vehiculate în „adunări” ale neadevărului şi ale intoleranţei prozelitiste.

          După părerea acestora, neautorizată şi necerută, pocăinţa se confundă, aşadar, cu lepădarea credinţei ortodoxe şi îmbrăţişarea unei pseudocredinţe de împrumut, confecţionată, foarte aproape de zilele noastre, într-un Occident dezamăgit de un catolicism samavolnic şi apoi pustiit de un protestantism steril.

          „Vino la noi!”…….”Vino la Domnul Isus!”…”Când te pocăieşti”?…etc. sunt produsele predilecte de colportaj ideologic neoprotestant. Sloganuri care folosesc cuvinte de natură să ucidă idei! Expresii care anihilează sensul şi lucrarea adevăratei pocăinţe, noţiune răpită fără milă din contextul ei scripturistic şi patristic şi apoi siluită pentru a suna altfel decât a răsunat şi răsună în Biserica lui Hristos: Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, adică, într-un cuvânt: Ortodoxă.

          Pentru cei care adresează astfel de îndemnuri activiste la săvârşirea apostaziei, dar şi pentru cei care au timp să asculte astfel de ofense la adresa Ortodoxiei, sunt potrivite următoarele cuvinte:

          Pocăinţa (metanoia-schimbarea minţii) defineşte o atitudine de întoarcere de la păcat la Dumnezeu, o schimbare profundă, completă şi esenţială a celui care a greşit, prin mijlocirea Harului Divin. Ea cunoaşte anumite trepte, paşi fireşti ai schimbării omului vechi, trupesc, supus patimilor, în omul duhovnicesc:

          - părerea de rău pentru păcatele săvârşite şi conştientizarea gravităţii lor;

          - dorinţa acută de îndreptare şi hotărârea de a nu mai greşi;

          - împăcarea cu semenii ca semn al unei autentice transformări interioare;

          - mărturisirea completă, sinceră şi cu umilinţă a păcatelor săvârşite, înaintea preotului duhovnic, la Sfânta Spovedanie;

          - împlinirea canonului sau epitimiei primite de la preotul duhovnic;

          - primirea Sfintei Împărtăşanii ca unire efectivă, fiinţială cu  Mântuitorul Iisus Hristos şi nerepetarea păcatelor, în contextul unei noi vieţi virtuoase, susţinute prin mijlocirea Harului lui Dumnezeu.

          Sensul cuvântului „pocăinţă” este cu totul altul decât cel pe care ni-l servesc „ipotezologii” deghizaţi în misionari creştini. Pocăinţa nu este un act de suprafaţă, nici trădarea Evangheliei prin părăsirea credinţei celei drepte, ci veritabila înnoire duhovnicească a creştinului, prin lucrarea lui Dumnezeu, în Biserică.

          Aşadar, pentru a te pocăi, frate creştin, e nevoie să devii mai ortodox decât ai fost; e nevoie să aprofundezi credinţa ta pe care nu o poate egala subiectivismul eretic al celor care încearcă să te ademenească. Nu credinţa ortodoxă este responsabilă de viaţa ta necreştină, plină de lipsuri duhovniceşti, ci tu; iar dacă vrei cu adevărat pocăinţă, o vei găsi doar în biserica ta, pe care de mult nu ai mai cercetat-o.

          Alege pocăinţa, nu pocăiala, oricât de seducătoare pot fi ambalajele de cuvinte ce ascund neputinţa şi ignoranţa celor care, fie nu au cunoscut sfânta şi dreapta credinţă ortodoxă, fie consideră, din nefericire, că,  prin apostazie, poţi fi plăcut lui Dumnezeu.   

         

                                                                  Pr. Matei Bogdan

                                              Biserica „Sfântul Nicolae” Târgşorul Vechi

De ce ?

Azi, 19 iulie 2007 mi-am creat, pentru prima oara noul meu blog, o posibilitate de interactiune cu ceilalti, o sansa de manifestare a ideilor si simtamintelor mele.